Incadrare si acordarea sporului de stabilitate
ClubLegislatiaMuncii.ro Q&A
Urmareste
Bună seara!
Ma confrunt cu cateva nelămuriri legate de incadrarea mea in treapta de salarizare potrivită vechimii pe care am acumulat-o, dar şi de acordarea/neacordarea sporului de stabilitate.
Sunt învăţătoare titulară şi profesez din anul 1999 în mod neîntrerupt, cu excepţia perioadei 1 aprilie 2005 - 31 august 2006 când am fost în CCIC.
Salariul meu până în luna decembrie a anului trecut a fost, după doamna noastră contabilă, de 1236 RON (deşi la vechimea pe care o am trebuia să fiu încadrată cu un salariu mai mare, după cum am citit grila). Începând cu anul acesta - 2015 - mi-a comunicat scurt că trebuie să îmi reducă salariul cu 15% datorită apariţiei legii 63/2011, astfel încât acum, în al XVI-lea an de muncă am pe fluturaşul de salariu doar 1150 RON.
Este corectă încadrarea făcută?
De ce sunt pusă sub incidenţa legii 63 de vreme ce eu, la momentul apariţiei ei (mai 2011), în afara perioadei de CCIC aveam, cumulat, peste 10 ani vechime(înainte de CCIC am lucrat 5 ani şi 7 luni, iar după CCIC, până la apariţia legii, am mai lucrat încă 4 ani şi 8 luni).? Sau nu se cumulează anii pentru acordarea sporului de stabilitate?
Pentru lămurire m-am adresat juristului din cadrul ISJ, dar răspunsul a fost doar un paragraf din legea 63 (copy- paste) fără nici un fel de explicaţie.
În cazul în care am dreptate cui pot să mă adresez pentru soluţionarea problemei şi punerea mea în drepturi?
Vă mulţumesc anticipat!

Adaugata in:
User Loredana Bodea
a intrebat la 11 Feb. 2015
a intrebat la 11 Feb. 2015
Aboneaza-te GRATUIT la
Newsletter-ul ClubLegislatiaMuncii.ro
pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!
Primesti gratuit raportul "Noutati despre Regulamentul Intern + Model general de Regulament Intern"!

1 raspunsuri
Expert Adriana Iancu
a raspuns la intrebare la 11 Feb. 2015
a raspuns la intrebare la 11 Feb. 2015
Salariul de bază al funcţiei didactice este diferenţiat după următoarele criterii : funcţia şi norma didactică ?ndeplinită, nivelul studiilor(superioare de lungă durată, superioare de scurtă durată, medii), grade didactice(debutant, definitivat, gradul II, gradul I),titulul ştiinţific locul şi condiţiile specifice ?n care se desfăşoară activitatea, tranşe de vechime(0-2 ani, 2-6 ani, 6 -10 ani, 10-14 ani, 14-18 ani, 18 -22 ani, 22-25 ani, 25-30 ani, 30-35 ani, 35 -40 ani, peste 40 ani).
Alte intrebari despre Drepturi salariale
- Este legal ??i corect modul de calcul al salariului? [1 raspuns]
- Indemnizatia de hrana se inregistreaza in Revisal? [3 raspunsuri]
- Vechime in invatamant in perioada CIC? [1 raspuns]
- Care sunt drepturile salariatilor pensionari incadrati la Plata cu ora [5 raspunsuri]
- Ref.aplicare deducere personala [2 raspunsuri]