ClubLegislatiaMuncii.ro cauta utilizator meniu
Email RSS Facebook Comunica experienta
ClubLegislatiaMuncii.ro


Cercetare disciplinara pentru angajat, ulterior s-a pensionat caz de boala


ClubLegislatiaMuncii.ro Q&A


Buna ziua.
Va rog mult sa ma ajutati la urmatoarea "problema".
Am fost desemnat prin Dispozitia directorului general sa efectuez cercetarea disciplinara prealabila a unui angajat. Am luat declaratii de la colegii angajatului respectiv, ulterior acesta din urma nu a putut sa de-a Nota explicativa si nici nu l-am putut convoca, deoarece a intrat in concediu medical, pe anul 2013, 90 de zile, fiind la comisia medicala, în acest sens, comisia respectiva i-a dat concediu medical. Astfel ca , angajatului in cauza i s-a suspendat de drept contractul individual de munca, cf. art. 50 ,lit. b, Codul muncii republicat.
Pe anul 2014, angajatul in cauza a intrat din nou in concediu medical , iar in data de 04.03.2014, angajatul respectiv a adus la sediul institutiei Decizia medicala asupra capacitatii de munca, fiind incadrat in grad de invaliditate III, cauza invaliditatii , fiind cf. Legii nr. 263/ art. 68/1/C.
De mentionat faptul ca ziua de 03.03.2014 angajatul in cauza a lipsit nemotivat, adica are 1(una) absenta nemotivata.
Avand in vedere situatia de fapt si de drept, consider ca cercetarea disciplinara prealabila a angajatului VM nu se mai poate efectua, deoarece acesta s-a pensionat (pe caz de boala), in speta aplicandu-se prevederile art. 56, alin. 1, lit. C care prevede printre altele "CIM inceteaza de drept,la data comunicarii deciziei de pensie in cazul pensiei de invaliditate ", (presupun ca aceasta formula este corecta, angajatul in cauza intrand in pensie de boala).
In concluzie v-as ruga sa-mi spuneti pasii care trebuie sa-i urmez, atat cu privire la cercetarea disciplinara, cat şi cu privire la absenta nemotivata.
In regulamentul intern al institutiei se prevede printre altele ca, constituie abatere disciplinara, absentarea nemotivata , dar nu prevde nr. de absente. S-a hotarat la ca sa fie pontat ca absenta nemotivata.
Prin urmare, urmeaza sa intocmesc Referatul catre conducere, cu propunere de ... Aici v-as ruga inca o data sa-mi spuneti ce trebuie sa fac.
Va multumesc!



Ovidiu Popa
 User  Ovidiu Popa
a intrebat la 07 Mar. 2014
Noutati despre Regulamentul Intern + Model general de Regulament Intern
Aboneaza-te GRATUIT la
Newsletter-ul ClubLegislatiaMuncii.ro

pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!

Primesti gratuit raportul "Noutati despre Regulamentul Intern + Model general de Regulament Intern"!


Da, doresc să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton. Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare


 

2 raspunsuri

Voteaza raspuns Apreciez acest raspuns [0] Nemultumit de acest raspuns [0]
Georgeta Ganea
 User Georgeta Ganea
a raspuns la intrebare la 09 Mar. 2014
Apreciez ca nu trebuie sa va complicatI in cazul prezentat cu cercetare disciplinara.Bine ar fi ca salariatul sa solicite concediu fara plata intre data la care v-a prezentat decizia medicala pana la data la care va comunica decizia de pensionare, apoi incetati CIM in baza articolului mentionat
Voteaza raspuns Apreciez acest raspuns [0] Nemultumit de acest raspuns [0]
Ioana Popa
 Expert Ioana Popa
a raspuns la intrebare la 07 Mar. 2014
Daca aveti decizia de pensionare a lui atunci da, contractul de munca inceteaza de drept asa cum ati spus si nu se mai efectueaza cercetarea disciplinara. Dar daca ati primit doar decizia medicala, nu si cea de pensionare, atunci atat timp cat CIM nu a incetat puteti declansa procedura cercetarii disciplinare ca urmare a absentarii lui nemotivate. Din speta reiese ca vi s-a prezentat doar decizia medicala, nu si cea de pensionare.

Etapele cercetarii disciplinare sunt urmatoarele:

1. Intomcirea unui referat de catre seful ierarhic privind abaterea disciplinara si temeiul legal
2. Constituirea unei comisii de cercetare prealabila / imputernicirea persoanei care se va ocupa de cercetarea salariatului
3. Convocarea in scris a salariatului (cu confirmarea prin semnatura privind comunicarea continutului ei catre salariat, aceasta fiindu-i expediata prin posta sau prin executor judecatoresc daca nu ajunge la el prin recomandata), in care trebuie sa se regaseasca: motivul pentru care este convocat (descrierea abaterii), data ora si locul intrevederii, persoana/comisia cu care va discuta si precizarea ca poate veni insotit de un reprezentant al sindicatului din care face parte.
4. Derularea propriu-zisa a cercetarii disciplinare, ale carei etape sunt: prezentarea faptelor care au dus la declansarea cercetarii disciplinare prealabile, sscultarea angajatului (acesta avand dreptul sa se apere prin orice mijloace) si intocmirea unui proces verbal de sedinta privind faptele, datele si probele care au fost discutate de parti.
5. Emiterea deciziei de sanctionare, care poate consta inclusiv in concedierea salariatului.

Daca salariatul semneaza pentru primirea convocarii dar nu se prezinta la data stabilita si aveti dovada primirii documentului (semnatura lui) puteti dispune direct sanctiunea disciplinara.

Dat fiind faptul ca acea decizie medicala sta la baza dosarului de pensionare pe care angajatul il va depune la casa de pensii, oricum contractul va inceta de drept la data comunicarii deciziei. Astfel ca puteti sa il pontati doar nemotivat, urmand a dispune incetarea cand veti primi decizia privind pensionarea. Dar daca va depune sau nu dosarul de pensionare, acest lucru vi-l poate confirma doar el.

Daca el revine la lucru intre timp aveti in vedere faptul ca va trebui sa ii modificati norma la 4 ore cel mult, daca este incadrat cu 8 ore, el neavand dreptul sa lucreze mai multe de atat in cazul incadrarii in grad III.

Alte intrebari despre Abateri disciplinare