Angajari ilegale
ClubLegislatiaMuncii.ro Q&A
Urmareste
In perioada 2010-2012 au fost angajate in spital peste 20 persoane ilegal , fara concurs (adica pile) incalcand:
-OUG 34/2009 care prevede ca : se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice.
-LEGEA Nr. 53 din 24 ianuarie 2003 *** Republicată - Codul muncii
Art. 29.(1) Contractul individual de munca se incheie dupa verificarea prealabila a aptitudinilor profesionale si personale ale persoanei care solicita angajarea.
Art. 30.(1) Incadrarea salariatilor la institutiile si autoritatile publice si la alte unitati bugetare se face numai prin concurs sau examen, dupa caz.
Conducerea spitalului s-a schimbat, iar acum urmeaza ca aceste contracte sa fie anulate intrucat fondul de salarii este prea mare si nu se poate incadra in cheltuielile bugetare (in aceasta perioada au fost acumulate foarte mari datorii si datorita acestor angajari).
Cine va raspunde de ilegalitatile facute, spitalul sau persoanele care au facut angajarile? Daca persoanele respective dau in judecata spitalul ce se va intampla? Pe de alta parte, daca persoanele vor castiga in instanta, spitalul nu mai poate functiona intrucat nu poate sa se incadreze in bugetul alocat?

Adaugata in:
User Simion Vlad
a intrebat la 10 Oct. 2013
a intrebat la 10 Oct. 2013
Aboneaza-te GRATUIT la
Newsletter-ul ClubLegislatiaMuncii.ro
pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!
Primesti gratuit raportul "Noutati despre Regulamentul Intern + Model general de Regulament Intern"!

3 raspunsuri
Expert Ioana Popa
a raspuns userului simion vlad la 14 Oct. 2013

Spitalul este angajatorul, nu managerul de resurse umane sau al departamentului. Directorul de spital va fi tras la raspundere de autoritati, inainte de toate si apoi, daca va fi cazul, intr-om ancheta interna sau cu implicarea autoritatilor va fi trasa la raspundere si persoana vinovata.
Trebuie facuta o ancheta. Normal aceste contracte nu se pot inceta oricum, trebuie respectata legea referitoare la temeiurile incetarii, sau se ajunga la constatarea nulitatii lor.

a raspuns userului Ioana Popa la 13 Oct. 2013

Nu ma refeream la recuperarea pagubelor produse pana acum, Avand in vedere ca angajarile au fost facute ilegal spitalul poate renunta la aceste persoane prin desfacerea contractului de munca?
,, Angajatorul este cel care raspunde in fata autoritatilor de neregulile aparute in raport cu legislatia, dar la randul sau poate ajunge sa traga la raspundere angajatii care l-au pus in aceasta situatie daca a fost in necunostinta de cauza.,,
Angajatorul, banuiesc ca v-ati referit in cazul nostru la Manager si nu la spital, pentru ca managerul a angajat obligatii (contracte de munca) inafara legii.Logic ar fii ca spitalul
sa poata renunta la aceste persoane

a raspuns la intrebare la 11 Oct. 2013
a raspuns la intrebare la 11 Oct. 2013
Angajatorul este cel care raspunde in fata autoritatilor de neregulile aparute in raport cu legislatia, dar la randul sau poate ajunge sa traga la raspundere angajatii care l-au pus in aceasta situatie daca a fost in necunostinta de cauza.
Contractul de munca poate fi declarat nul daca nu s-au respectat conditiile legale de incheiere a lui, dar declarearea nulitiatii se refera la alte aspecte precum documente lipsa, absenta unui certificat medical etc.
Referitor la posibilitatea de functionare a spitalului nu stiu ce sa va spun, cel mai bine ar fi sa discutati si cu cei de la Ministerul Sanatatii sa vedeti ce perspective sunt. Se paote ajunge in instanta dar la fel, numai instanta va putea decide cine se face vinovat si cum vor trebui acoperite pagubele.

Alte intrebari despre Concediere
- Pot fi concediat in timp ce sunt internat? [1 raspuns]
- Sub preaviz se poate aproba suspendarea contractului? [11 raspunsuri]
- Care este procedura de incetare a raporturilor de munca ? [1 raspuns]
- Intarzieri la servici 15 zilnic este motiv de concediere [1 raspuns]
- Incetare CIM - perioada proba functie noua [1 raspuns]